Marius Șumudică, Daniel Niculae și Cristi Săpunaru s-au ținut de glume la unul dintre antrenamentele Astrei din săptămâna premergătoare meciului cu Dinamo (sâmbătă, 20:00), iar startul a fost dat chiar de antrenorul de 46 de ani, care s-a amuzat pe seama unui schimb de posturi între cei doi foști rapidiști.
Astra e relaxată înaintea ultimei etape. Giurgiuvenii nu pot scăpa de ultimul loc în play-off, dar mai au de jucat un meci foarte important pentru Dinamo, sâmbătă, de la 20:00, în Ștefan cel Mare. Cu trei zile înaintea partidei, atmosfera de la antrenamentele campioanei a fost una foarte relaxantă, iar protagoniștii au fost Șumudică, Săpunaru și Niculae.
În plină polemică legată de echipa trimisă de CS U Craiova în meciul cu Viitorul, Șumudică a glumit și a venit cu o idee neobișnuită: „Dacă la meciul ăsta apar cu Săpunaru vârf și Nico (n. red – Daniel Niculae) fundaș central?”, a întrebat antrenorul Astrei, iar răspunsurile au venit imediat. Săpunaru l-a anunțat pe Șumi că „dăm gol și nu luăm gol”, iar Daniel Niculae a anunțat că e gata să țină de rezultat. Ultimul cuvânt i-a aparținut fundașului, care a ținut să-l ironizeze pe Daniel Niculae: „Eu dau gol sigur, că sunt golgheterul echipei. Ă‚sta e slab rău”, a glumit fundașul naționalei.
În termeni serioși, Șumudică a întărit ideea că se va prezenta la meciul cu Dinamo cu cea mai bună echipă pe care o poate alinia: „Vom merge cu cea mai bună echipă, pentru că numai așa vei fi respectat. Lumea vede că jucătorii intră pe teren și-și dau sufletul și atunci vei fi respectat”, a spus antrenorul campioanei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER